ACEST BABEL NUMIT ROMANIA

            Contrar celor ce cred ca anul 2012 va fi un an fatidic, care va duce chiar la mult trambitatul sfarsit al lumii, se contureaza din ce in ce mai puternic teoria conform careia acest an va fi de fapt un an de raspantie al civilizatiilor.
           O privire atenta a civilizatiilor actuale ne ofera destule repere cu privire la schimbarile profunde ce se produc in mod natural in conceptia omului despre viata. Intrebari precum: “Cine suntem?”, ” De unde venim?”, “Cine ne-a creeat?” incep sa darame miturile bazate pe dogme. Sa-si fi dat oare seama omul, prin mecanismele sale intuitive ca aceste dogme nu sunt altceva decat programe implementate subconstientului uman in mod abuziv si nu corespund cerintelor sale de inaltare catre absolutul firesc universal? Sau Creatorul, acea inteligenta absoluta, ii induce aceste schimbari.
            Intr-o lume in continuua miscare, intr-o lume plina de paradoxuri, oamenii incearca sa-si caute linistea, fericirea, respingand instinctiv agresiunile facute asupra subconstientului lor de grupari care se opun schimbarilor firesti benefice opunand-se astfel normalului. 
            Asa cum ne-a obisnuit Romania si poporul sau se afla impotriva acestui curent. In timp ce occidentalii pun din ce in ce mai putin pret pe valorile materiale, cautandu-le pe cele spirituale, romanii au devenit avizi de luxul material, cautand fara incetare imbogatirea prin cele mai meschine si injositoare procedee. Astfel, societatea romaneasca, bazata pe injustitie, hotie, lene, minciuna, societate in care cetatenii uita sa-si hraneasca sufletele, alergand haotic clipa dupa clipa, dupa valori materiale efemere, a devenit un pol planetar negativ, care nu face altceva decat sa deranjeze stratul energetico-informatic subtil, deci sa se opuna in mod nefiresc firescului.
            Se constata deja in spatiul geografic carpato-dunarean, producerea unor catastrofe naturale nemaiintalnite pana acum, catastrofe ce isi maresc frecventa pe zi ce trece, produse de cresterea vibratiilor negative, produse de ganduri carora le lipseste bunatatea, credinta si increderea intr-un destin simplu si clar.
Timp de 20 ani, dupa asa-zisa revolutie, poporul din Carpati nu a dat lumii decat durere. Politica a fost si este infaptuita de o mana de amatori care, la fel ca si cei pe care ii conduc, isi consuma timpul si energia, intr-o frenetica goana pentru inavutire. Nicicand aceasta tara nu a fost mai umila, mai ingenuncheata si mai infometata.
           Subcultura care s-a instalat si troneaza in Romania, hraneste indivizii societatii, care o percep ca fiind un dar divin. Precum salbaticii , ei aduc jertfe si ofrande, calcandu-se in picioare, pentru a saruta racle scoase la lumina de prea-cucernicii negustori de morminte. Valorile morale ancestrale, mostenite de la inaintasi au fost ingenuncheate, ucise si inmormantate, luandu-le locul nonvalorile importate din Orientul intunecat. Astfel, cum Cioran bine a intuit “Romania nu a ramas decat un spatiu geografic” pe harta lumii, un spatiu mirific, raiul locuit de animalele bipede care isi spun “oameni”.
            Aici se situeaza Romania in “splendoarea ei” intunecata la apropierea anului de raspantie.
Conform teoriei careia tanarul sistem solar din care Terra face parte, se va integra in anul 2012 in Calea Lactee, aliniindu-se astfel celorlalte planete al acestui sistem, aliniere ce va duce la cresterea nivelului energetic al sistemului si al planetei noastre influentand implicit si nivelul energetic al locuitorilor acestei planete. Probabil popoare ca cel roman vor disparea datorita impactului dintre Energia Cosmica Luminoasa si Energia Intunecata produsa de mintile bolnave ale cetatenilor acestor popoare.
            Astfel profetia “cei din urma vor fi cei dintai” se va implini; romanii fiind cei dintai disparuti. Asa cum corpul uman isi are mecanismele sale naturale de aparare impotriva agresiunii virusilor asa si Universul se va apara impotriva virusului numit poporul roman, anihilindu-l si expulzandu-l probabil intr-o gaura neagra a Universului si a istoriei, unde sufletele bezmetice nu vor conteni sa haladuiasca cautand Lumina. Va pare cunoscut? Nu cumva mitul alungarii ingerului din Rai, pentru ca a avut obraznicia sa perturbe cu gandul Universul Luminos, este de fapt avertismentul dat de strabuni, poporului trac-drac din Carpati? Nu cumva gaurile negre ale Universului seamana cu iadul?…..

semneaza SET

Publicat în: on martie 15, 2008 at 1:07 pm
Tags: , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: http://eust.wordpress.com/2008/03/15/acest-babel-numit-romania/trackback/

RSS pentru comentariile din acest post.

Leave a Comment